Înapoi la știri

Brancardier, prins cu mâța-n sac!

28 Jun 2024
3 minute min
Elena Dumitrescu
Brancardier, prins cu mâța-n sac!
În urma unei colaborări între instituția noastră și Inspectoratul de Poliție al Județului Arad, un angajat al spitalului, pe postul de brancardier, a fost depistat având asupra lui – în timp ce pleca de la locul de muncă – mai multe consumabile medicale și medicamente. „De când am fost numită manager al acestui spital am avut ca principală preocupare asigurarea tuturor celor necesare îngrijirii pacienților. Nu a fost ușor deoarece nu avem mulți bani la dispoziție și aceștia trebuie drămuiți cu atenție pentru ca personalul medical să aibă toate cele necesare tratării și îngrijirii bolnavilor. Nu pot să concep că, în timp ce noi depunem eforturi susținute să le asigurăm, alți colegi sustrag bunuri, vitale salvării pacienților.Așadar, acțiunea de verificare a acestui brancardier a avut loc ca urmare a unor suspiciuni referitoare la sustragerea de medicamente și alte bunuri de uz medical, din spital. În paralel cu ancheta poliției, noi am dispus, prin intermediul comisiei de disciplină, desfacerea contractului de muncă al acestuia”, a declarat ec. Florina Ionescu, manager SCJU Arad. Președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, a precizat, la rândul său: „Cu toții facem eforturi mari să schimbăm aspectul sistemului medical arădean și încrederea în Spitalul Județean. De aceea, am declarat și am cerut toleranță zero față de furturile din spital, care sunt un atentat la viața pacienților, un abuz incredibil al celor de care depind oamenii în cele mai vulnerabile ipostaze. Aceste acțiuni de control trebuie continuate și înăsprite, fiindcă nu este corect nici față de pacienți și nici față de angajații cinstiți ca spitalul să fie afectat și să sufere din cauza unor hoți fără scrupule".
Alte postari din Evenimente
Evenimente

Administratorul RMI Group răspunde acuzațiilor privind firmele cu aceeași adresă din Arad

Administratorul societăților care folosesc denumirea comercială „RMI Group” contestă afirmațiile dintr-un articol publicat pe 19 noiembrie 2025, considerându-le eronate și tendențioase. El susține că toate firmele funcționează legal, cu obligații fiscale achitate și că sediul comun este o practică frecventă, fără nereguli constatate de autorități.

Evenimente

O rețea de firme cu același sediu controlează lucrări majore de restaurare în Arad și Timișoara

Documentele puse la dispoziția asociațiilor de proprietari pentru lucrări de reabilitare au ridicat numeroase semne de întrebare din cauza devizelor vagi și a lipsei numelui firmei executante. Cercetările au scos la iveală o rețea complexă de peste 25 de firme care funcționează sub același administrator, toate având sediul declarat în același apartament din centrul Aradului.

Evenimente

Primăria Arad plătește aproape 100.000 lei pentru promovarea orașului pe TikTok

Cu o cheltuială de 91.860 de lei, Primăria Arad, prin Centrul Municipal de Cultură, a subcontractat influencerul arădean Mădălin Șerban pentru a promova orașul pe rețelele sociale într-o campanie de șase luni. Până acum au fost realizate șapte videoclipuri pe TikTok, Instagram și Facebook.

Evenimente

Universitatea Vasile Goldiș din Arad organizează Săptămâna Cărții în noiembrie 2025

Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad va găzdui, în perioada 24–28 noiembrie 2025, cea de-a doua ediție a „Săptămânii Cărții la UVVG”. Evenimentul este dedicat promovării culturii scrise, lansărilor editoriale și dialogului interdisciplinar, reunind o varietate de activități științifice și culturale.

Acasa Recente Radio Județe