Înapoi la știri

Aderarea la Spațiul Schengen a venit cu transporturi mai rapide și costuri reduse; Aradul, Oradea și Timișoara - importanță strategică în rețelele europene de aprovizionare

15 Sep 2025
3 minute min
Cristina Preda
Aderarea la Spațiul Schengen a venit cu transporturi mai rapide și costuri reduse; Aradul, Oradea și Timișoara - importanță strategică în rețelele europene de aprovizionare
Conform unei analize realizate de o companie austriacă care are un important hub logistic la Arad, după aderarea României la Spațiul Schengen și cu frontierele terestre, efectele asupra sectorului de transporturi și logistică sunt vizibile și semnificative. Asta, în condițiile în care eliminarea controalelor sistematice la granițele cu Ungaria și Bulgaria a dus la fluidizarea traficului rutier, reducerea timpilor de așteptare și optimizarea costurilor pentru operatorii economici. Potrivit analiștilor Gebrüder Weiss România, timpul pierdut la graniță s-a redus considerabil, de la 30 de ore pe lună la doar 10–15 ore. Această eficientizare a proceselor de transport a permis companiilor să livreze mai rapid, să economisească resurse și să își planifice mai bine activitatea. În plus, predictibilitatea livrărilor a crescut, iar costurile operaționale s-au diminuat semnificativ. Hub logistic regional România devine tot mai bine poziționată ca hub logistic regional. Zonele din vestul țării – Arad, Oradea, Timișoara – capătă o importanță strategică în rețelele europene de aprovizionare, fiind conectate la Coridorul IX Pan-European și având acces facil către piețele din Germania, Austria și Italia. Astfel, companiile internaționale aleg tot mai des România ca punct de tranzit sau distribuție, consolidând rolul țării în lanțurile logistice continentale. Gebrüder Weiss Holding AG, companie cu sediul în Austria și o istorie bogată în domeniul transporturilor, aniversează în 2025 trei decenii de activitate în România. Cu o rețea națională de hub-uri logistice în București, Arad, Sibiu, Cluj, Bacău, Brașov, Constanța și Craiova, compania oferă soluții inteligente de transport rutier, feroviar, aerian și maritim. Noi provocări Totodată, aderarea la Schengen vine cu provocări: digitalizarea proceselor, conformarea la reglementările europene și adaptarea la controalele sporadice din interiorul spațiului Schengen impun eforturi suplimentare. Soluții precum e-CMR, e-Factura și e-Transport devin standard, iar conectarea la Sistemul de Informații Schengen (SIS) intensifică monitorizarea și schimbul de date între statele membre. În ansamblu, România face pași importanți spre consolidarea poziției sale ca actor logistic regional, iar primele șase luni în Schengen rutier confirmă potențialul de creștere și modernizare al sectorului de transporturi. Beneficiile economice, ecologice și operaționale sunt deja vizibile, iar perspectivele pentru dezvoltarea infrastructurii și atragerea de noi investiții sunt promițătoare.
Alte postari din Evenimente
Evenimente

Administratorul RMI Group răspunde acuzațiilor privind firmele cu aceeași adresă din Arad

Administratorul societăților care folosesc denumirea comercială „RMI Group” contestă afirmațiile dintr-un articol publicat pe 19 noiembrie 2025, considerându-le eronate și tendențioase. El susține că toate firmele funcționează legal, cu obligații fiscale achitate și că sediul comun este o practică frecventă, fără nereguli constatate de autorități.

Evenimente

Primăria Arad plătește aproape 100.000 lei pentru promovarea orașului pe TikTok

Cu o cheltuială de 91.860 de lei, Primăria Arad, prin Centrul Municipal de Cultură, a subcontractat influencerul arădean Mădălin Șerban pentru a promova orașul pe rețelele sociale într-o campanie de șase luni. Până acum au fost realizate șapte videoclipuri pe TikTok, Instagram și Facebook.

Evenimente

O rețea de firme cu același sediu controlează lucrări majore de restaurare în Arad și Timișoara

Documentele puse la dispoziția asociațiilor de proprietari pentru lucrări de reabilitare au ridicat numeroase semne de întrebare din cauza devizelor vagi și a lipsei numelui firmei executante. Cercetările au scos la iveală o rețea complexă de peste 25 de firme care funcționează sub același administrator, toate având sediul declarat în același apartament din centrul Aradului.

Evenimente

Universitatea Vasile Goldiș din Arad organizează Săptămâna Cărții în noiembrie 2025

Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad va găzdui, în perioada 24–28 noiembrie 2025, cea de-a doua ediție a „Săptămânii Cărții la UVVG”. Evenimentul este dedicat promovării culturii scrise, lansărilor editoriale și dialogului interdisciplinar, reunind o varietate de activități științifice și culturale.

Acasa Recente Radio Județe