De apreciat gestul Cinema ARTA de a găzdui proiecția filmului AMAR, un documentar în care avocata și regizoarea Diana Gavra (cunoscută arădenilor și datorită celuilalt documentar, ”Casa cu lacăt”) prezintă lumea hoților de buzunare bucureșteni. Protagonistul filmului este Răducanu Amar, un tânăr rom care, până la vârsta de 35 de ani, a apucat să facă 14 ani de închisoare deoarece (ghininon !!!) era mereu prins cu mâna dreaptă în buzunarele altora. Cu prenumele de AMAR tânărul s-a blagoslovit de la filmele indiene, ce rulau pe vremea ”împușcatului și a sinistrei sale soții” în majoritatea cinematografelor din capitală și, când prin Ferentari se împrăștia zvonul că la Cinema PATRIA se va proiecta un film cu Raj Kapoor, în toată etnia se auzea pulsând ”glasul sângelui” și se simțea fiorul nostalgiei originilor și precum arabii se duc de Ramadam în convoaie la Mecca și romii se încolonau cu sfințenie și ”cu cățel, hoară și puradel” plecau la cinematograf, oricât de scump ar fi vândut atunci bișnițarii biletul. Prin Amar facem cunoștință și cu alți hoți de buzunare din București, care însă, atunci când instinctul de ”păsări călătoare” le-o șoptește, pleacă în stol ”la produs” prin toată Europa. Căci, în această meserie e necesar de multe ori să se lucreze în echipă și, în vreme ce primul distrage atenția ”fraierului”, al doilea subtilizează portofelul și-l pasează urgent celui de-al treilea, pentru a nu fi prins, Doamne ferește, cu ”mortul” pe el. Și este interesant de observat cum unii dintre acești membri ai ”breslei ciorditorilor” percep ȘTERPELITUL ca pe o artă, ca pe o magie, unde dexteritatea și iuțeala de mână a hoțului este invers proporțională cu naivitatea victimei. sau alții dintre acești borfași mărunți se imaginează subtili psihologi, capabili ”să citească” virtuala pradă de la distanță, încât, ascultându-i cum se dau în stambă, te întrebi că, dacă sunt atât de iscusiți, cum mama dracului cad atât de des la ”pârnaie”? De asemenea sunt de-a dreptul ridicole părerile hoților din film despre calitățile de supermeni ale polițiștilor români, care cică ar fi, de departe, cei mai performanți din Europa !!! O fi această apreciere superlativă reflexul celebrului ”Mânca-ți-aș ...”, prin care pungașul (vine de la ”pungă”) se gudură pe lângă atotputernicul polițist. Sau afirmația lui Răducanu Amar despre superioritatea ”serviciilor” din pușcăriile românești față de cele occidentale, când știe tot neamul că infractorii câștigă pe bandă rulantă la CEDO procesele intentate sistemului penitenciar din România. După terminarea proiecției a urmat o sesiune de întrebări (din partea publicului) și răspunsuri (din partea regizoarei & protagonistul principal) și, atunci când mi-am exprimat îndoiala că Răducanu Amar (prezent în sală, în fața mea!), după ce s-a nărăvit să câștige și o mie de euro într-o seară cu un portofel norocos, va mai fi în stare, tot pentru această sumă, să se motiveze să lucreze o lună de zile, pe trei schimburi, la un serviciu de salubritate, sau zi lumină pe un șantier de construcții sau la autostrăzi, răspunsul lui Amar a venit imediat, scurt, cuprinzător și însoțit de un zâmbet șmecheresc: - Pentru mine o mie de euro nu sunt bani! Or, când ai asemenea așteptări de la viață, care așteptări, vorba lui Marin Preda, nu știu pe ce se bazează, șansa ca a doua zi după ce ai ieșit de la ”bulău” să scapi din nou mâna în poșeta unei visătoare ce privește pe geam în tramvaiul vieții (13 Barat), este foarte mare. Și tocmai asta i-aș reproșa regizoarei, compasiunea exagerată față de acești ”magicieni”, ”psihologi”, ”actori”, ce s-au obișnuit cu ”un stil de viață” cu mult peste capacitățile lor. Și care, iată, au reușit să-i fure Dianei Gavra nu numai mia de euro, ci și inima! Vasile Zărăndan