Asta părere e compartimentul corespondenţey's Fanii UTA-ului, una dintre cele mai vechi şi apreciate echipe de fotbal a României, au arătat odată în plus devotamentul şi loialitatea lor faţă de club prin susţinerea acesteia în meciul de marţi seară, împotriva echipei craiovene lui Mititelu. Cu un stadion arhiplin şi un suport puternic din partea tribunelor, UTA a obţinut o victorie râvnită împotriva rivalilor din nordul ţării. Dar, pe lângă aceste momente de bucurie şi încântare, există şi aspecte care pun în pericol imaginea clubului şi a suporterilor săi. De obicei, când vizionez partidele de fotbal, eu sunt la televizor în camera mea, iar soţia mea, pasionată de gătit, o urmăreşte într-o cameră alăturată, pe canalul cu reţete şi concursuri culinare. Ea mai râde când aude glumele concurenţilor, dar în rest vizionarile, atât ale ei cât şi ale mele, sunt ţinute pe "mute". La finalul superbei victorii a Realului în meciul cu Barcelona, nu am putut să mă abţin şi am izbucnit în exclamaţii: "Kamavinga, inima mea!", cu o voce puţin mai tare. Imediat am auzit că volumul televizorului cu mâncăruri din camera alăturată a scăzut şi vocea soţiei, autoritar-curioasă, mi-a spus: "Cine-i tipul acela?". I-am explicat că este un jucător de fotbal, nu o jucătoare. "Aaaaaa... cel din echipa antrenată de bătrânul acela care strânge pumnii la bucurie?", a întrebat ea. Da, am răspuns eu, dar în mintea mea m-am întrebat când a văzut ea pe Ancelotti de i-a memorat gesturile. Apoi mi-am amintit şi de zâmbetul pe care antrenorul UTA-ei, Laszlo Balint, îl oferă rareori jucătorilor, spectatorilor sau camerelor de luat vederi. L-am observat cu o seară înainte de meciul Real-Barcelona, în seara victoriei frumoase împotriva craiovenilor lui Mititelu. Balint zâmbeşte rar, poate şi din cauza numărului mic de victorii al UTA-ei. Marţi au zâmbit de mulţumire şi câteva mii de spectatori care au îndurat frigul de pe "Francisc Neuman" şi alte mii din faţa televizoarelor lor. Şi sunt sigur că toţi au gândit la fel ca mine, cu voce tare sau în simţurile lor: "UTA, Inima mea!". Şi când spun "UTA", mă refer la toţi cei care reprezintă acest simbol. Totuşi, în spatele tuturor momentelor de bucurie şi încântare, există şi aspecte care îndepărtează imaginea clubului de cea de "dragoste a noastră de totdeauna". Suporterii din peluza UTA, una dintre cele mai aprige şi înspăimântătoare pentru orice adversar, au obiceiul de a arunca cu injurii şi jigniri către conducătorii echipei. Dar de ce doar către aceştia? Niciodată nu am auzit suporterii din tribunele I şi II înjurând sau jignind pe cineva. Şi totuşi, există un grup de suporteri care, prin acţiunile lor, pun în pericol imaginea şi viitorul echipei