Întâlnirile, precum cele cu ȘTEFAN, sunt rare, cu toate că sunt și alte vârfuri, desigur, nu multe, în domeniul lor de excelență. Dar întâlnirea cu ȘTEFAN ȘIMONCA-OPRIȚA constituie, pentru mine, prilejul de a descoperi un TÂNĂR EXCEPȚIONAL, cu un DESTIN EXCEPȚIONAL, asumat, cu o ADMIRABILĂ DETERMINARE și MODESTIE. ȘTEFAN îmi vorbește cu încântare despre FRUMUSEȚEA NATURALĂ A COPILĂRIEI SALE, MUZICA constituind o „normalitate, pentru sufletul său, în cel mai bun sens al cuvântului”. Ascultă muzică „de când se trezește până când se culcă, fie ca fundal, fie ca prim plan”, ba chiar și înainte de a se naște, o asculta prin „căști așezate de tatăl său, pe burta mamei”, detaliu elocvent rostit cu EMOȚIE și INFINITĂ IUBIRE pentru părinții săi, pe care îi consideră „o binecuvântare în lumea de azi”. Să reținem sublinierea lui ȘTEFAN referitoare la FAMILIA sa, la PĂRINȚII săi, care „s-au sacrificat din toate punctele de vedere, dar fără ostentație”, considerând sacrificiul o normalitate: MAMA, o distinsă profesoară, pentru care catedra înseamnă deopotrivă vocație și dăruire, TATA, un important preot și cadru didactic, un om „cu principii de neclintit”; SORA sa, pentru care ȘTEFAN manifestă o iubire „extraordinară, dincolo de cuvinte” este elevă în clasa a XII-a la Seminarul Teologic și face dansuri populare la modul profesionist, la ansamblul „Banatul”. BUNICII săi, atât dinspre mamă, cât și dinspre tată, sunt considerați a fi excepționali, unul, preot de excepție, celălalt, muzician și cadru didactic cu har special. Nu întâmplător am făcut referiri la familie, deoarece ȘTEFAN mi-a mărturisit profunda sa prețuire, considerând-o esențială în existența și devenirea sa, ca muzician, de la primul concert, susținut pe scena Filarmonicii arădene, când avea 8 ani, concert pe care îl rememorează cu o anume delicatețe, relatând că s-a simțit pe scenă „ca acasă”, fără să înțeleagă „dimensiunea momentului”, dar având „o bucurie, care venea din firescul ființei”. Au urmat CONCERTE, CONCURSURI, RECITALURI, NUMEROASE PREZENȚE SCENICE, IMPORTANTE PREMII, în țară și în străinătate și, în același timp, STUDII SUPERIOARE, licență și, în prezent, master, în Germania, la Saarbrucken, având ca mentor pe cunoscutul muzician și profesor, DAVID GRIMAL, devenit pentru ȘTEFAN, un model esențial pe „drumul” dificil al performanței , un „drum”, în care MUZICA i-a fost continuu RESPONSABILITATE sau, uneori, REFUGIU, dar întotdeauna, la modul fundamental. Frumoasa copilărie a lui ȘTEFAN „s-a subțiat” treptat, păstrându-i însă, în suflet, aura inefabilă, precum și familia „veșnic iubitoare”, dar muzica s-a augmentat, ca asumare a unui destin, ce învederează, în mod sigur, sacrificii. Pe parcursul anilor de maturizare, ȘTEFAN a trebuit să renunțe la situații dragi, la oameni apropiați, să accepte să stea departe de familie și de țară, deoarece performanța, dincolo de talentul în sine, presupune o MUNCĂ adesea ISTOVITOARE și chiar „renunțarea la tine însuți”. ȘTEFAN consideră că Iubirea față de muzică înseamnă o DEDICARE ASUMATĂ, o ALTFEL DE NORMALITATE decât a celorlalți, copii sau maturi, de aceea este convins că „VA FACE ÎNTOTDEAUNA, MUZICĂ”, simțindu-se „capabil”, precum însuși relevă, să cânte la vioară, să scrie piese pentru pian, pentru vioară sau pentru violoncel, să dirijeze, iar în momentele de respiro, lectura, natura și familia îi vor fi „mereu aproape”. ȘTEFAN se dorește a fi, în viitor, un MUZICIAN CU VIZIBILITATE, în EUROPA și în LUME: INTERPRET, DIRIJOR, COMPOZITOR, PEDAGOG. Să-i urăm acum și întotdeauna, SUCCES. Lizica Mihuț