Profile în câteva „linii”: CORNELIU PĂDUREAN

Era în octombrie 2000, când, după un profesorat în învățământul preuniversitar (1977-1989) și inspector școlar (1989-2000, cadru didactic asociat la UVVG (1993-2000), CORNELIU PĂDUREAN opta pentru Facultatea de Teologie din cadrul Universității „Aurel Vlaicu”, iar din anul 2004, timp de două decenii, la început, lector universitar, doctor în istorie din anul 2002, apoi conferențiar și profesor universitar (din 2008), la Facultatea de Științe Umaniste și Sociale, a aceleași instituții arădene de învățământ superior. Șef de catedră, director de departament și director al Școlii doctorale (după abilitarea sa, la Universitatea din Oradea, în calitate de conducător de doctorat, în anul 2017), CORNELIU PĂDUREAN s-a impus, în primul rând, ca „DASCĂL” de EXCEPȚIE dar și ca FOARTE BUN ORGANIZATOR al celor 23 de Conferințe științifice naționale și internaționale ale cadrelor didactice și ale studenților. A condus, ca director, trei Granturi CNCSIS, având ca tematică, demografia istorică și identitatea confesională. De fapt, demografia a reprezentat continuu opțiunea demersurilor sale științifice, dublată însă, de o preocupare profundă privind rolul Aradului în cadrul mișcării naționale a românilor din Transilvania. CORNELIU PĂDUREAN s-a impus ca ISTORIC prin cărțile sale, ca autor unic (4) sau scrise, în colaborare cu alți cercetători (4), dar și în calitate de coordonator al unor volume științifice (14), precum și ca autor a peste 70 de studii și articole publicate în reviste din țară și din străinătate. A înființat în anul 2008, Asociația „Ștefan Cicio-Pop” (căruia i-a dedicat consistente contribuții științifice, precum și unul din cele trei proiecte finanțate de CJA, prin Centrul Cultural Județean) și doi ani, mai târziu, îl regăsim în Asociația Pârnăvenilor. De fapt istoria Aradului a constituit una din marile iubiri științifice ale lui CORNELIU PĂDUREAN, căreia i s-a dedicat, cu devoțiune, decenii de-a rândul, impunându-se prin contribuții prestigioase. Având în vedere cele patru cărți, pe care le-am publicat la Editura Academiei Române, directorul acesteia, scriitorul și academicianul Dumitru Radu Popescu, mi-a solicitat publicarea unei cărți, în anul centenar, despre contribuția Aradului la înfăptuirea Marii Uniri. Considerându-l pe CORNELIU PĂDUREAN cel mai avizat istoric arădean în domeniu, i-am propus o colaborare și am semnat împreună cartea „Aradul și Marea Unire. Repere iconografice” (Editura Academiei Române, 2018), el abordând tema ca istoric („Aradul, scurtă istorie”, „Acțiuni politice arădene în anii dualismului austro-ungar”, „Aradul în anul 1918”, eu, referindu-mă la „Teatrul, tribună de rostire a sentimentelor naționale”, „Instituții și structuri instituționale”, „Reviste”, „Turnee teatrale cu valoare de simbol” și împreună semnând capitolul „Personalități”. Este o carte necesară și utilă, ce se adresează nu neapărat unui public avizat, ci în mod sigur, unui cititor, ce dorește să se informeze, printr-o abordare sintetică, deopotrivă, prin cuvânt și imagine, cu privire la un capitol de larg interes, privind Marea Unire. Dar dincolo de cărți și studii, în care excelează ISTORICUL, de îndrumătoare metodice, în care identificăm PROFESORUL cu VOCAȚIE, deslușim omul CORNELIU PĂDUREAN: LABORIOS, ASIDUU, TENACE, ELEGANT în relațiile cu ceilalți, manifestând un adevărat CULT al PRIETENIEI și asumându-și, cred, cu îndreptățită mândrie, calitatea rară de MENTOR, relevată prin volumul omagial „Societate, cultură, demografie” (2023), o admirabilă inițiativă a celui mai strălucit dintre elevii săi, academicianul IOAN BOLOVAN, director al Institutului de istorie „George Barițiu” al Academiei Române. Întotdeauna apropiat de cei doi copii, ALINA și ALEXANDRU, în calitate de tată, CORNELIU PĂDUREAN le-a urmărit, cu dedicare, „devenirea” ca personalități de prestigiu în domeniul lor de activitate. Nu doresc să închei aceste rânduri, fără să subliniez că, răsfoind imaginile publice ale lui CORNELIU PĂDUREAN, privesc multele fotografii cu cele două nepoate, pe care le îmbrățișează cu imensă iubire și delicatețe, fotografii „postate” în spațiu virtual, nu doar ca tablouri de familie, ci ca posibile PROFESIUNI DE CREDINȚĂ pentru prezent și pentru viitor. Lizica Mihuț