Suprastimularea creierului, legată de riscul de cădere

Îmbătrânirea și boala Parkinson determină creierul să funcționeze în „mod intensiv” pentru a menține echilibrul, ceea ce paradoxal duce la un risc mai mare de cădere. Potrivit neurosciencenews.com, studiul a arătat că adulții tineri se recuperează eficient după perturbări ale echilibrului, în timp ce populațiile mai în vârstă manifestă o activitate cerebrală și musculară semnificativă chiar și pentru derapaje minore.

👉 Studiul arată diferențe în activitatea creierului și mușchilor la recuperarea echilibrului

Acest studiu a fost realizat de Lena Ting de la Universitatea Emory și colegii săi, care au investigat modul în care activitatea creierului și a mușchilor în timpul recuperării echilibrului se schimbă din cauza îmbătrânirii și a bolii Parkinson. Precedentele cercetări ale echipei lui Ting au arătat că, atunci când un covor era tras de sub adulții tineri pentru a provoca recuperarea echilibrului, aceștia aveau un răspuns involuntar imediat la nivelul trunchiului cerebral și mușchilor, urmat de o a doua undă de activitate cerebrală și musculară în cazurile mai dificile de perturbare a echilibrului.

Activitatea cerebrală excesivă în timpul sarcinilor legate de echilibru este un marker clinic pentru o recuperare fizică slabă la adulții vârstnici. În acest nou studiu publicat în eNeuro, cercetătorii au descoperit că adulții în vârstă, cu și fără boala Parkinson, au răspunsuri cerebrale mai mari și mai multe semnale musculare chiar și atunci când perturbările echilibrului sunt minore. Lena Ting afirmă: „Recuperarea echilibrului consumă mai multă energie și implicare din partea creierului în aceste populații. Am constatat că, atunci când oamenii necesită mai multă activitate cerebrală pentru a-și menține echilibrul, au o capacitate mai puțin robustă de a-și recupera echilibrul.”

👉 Legătura dintre rigiditatea musculară și performanța în menținerea echilibrului

Cercetătorii au constatat, de asemenea, că atunci când persoanele în vârstă activau un mușchi pentru a-și recupera echilibrul, mușchii opuși se rigidizau. Gradul de rigiditate musculară era asociat cu o performanță mai slabă în menținerea echilibrului. Cercetătorii subliniază că abordarea lor tehnică ar putea avea implicații clinice importante, oferind un mod mai precis de a evalua riscul de recuperare slabă a echilibrului.

Ting observă că mai au de făcut muncă pentru a optimiza această abordare, adăugând că „am putea determina dacă cineva are o activitate cerebrală crescută doar prin evaluarea activității musculare după ce un covor este tras de sub el.” Această metodă ar putea ajuta la identificarea persoanelor aflate în risc înainte de a cădea, care ar putea beneficia de antrenamente pentru echilibru și exerciții fizice.

Acesta este un subiect de eficiență neurală. Studiul arată că atunci când creierul tău trebuie să lucreze la 100% doar pentru a face față unei derapări minore, nu mai are „rezerve” pentru perturbări mai mari, ceea ce duce la o recuperare mai puțin robustă. Cercetătorii au observat, surprinzător, că atunci când persoanele își îngroapă mușchii opuși pentru a se stabiliza, acest lucru, de fapt, le afectează performanța echilibrului. Fluiditatea, nu rigiditatea, este cheia recuperării.

Prin măsurarea felului în care mușchii reacționează la o schimbare bruscă a podelei, oamenii de știință pot acum „vedea” cât de mult lucrează creierul tău. Acest lucru ar putea ajuta la identificarea persoanelor aflate în risc cu ani înainte ca o cădere periculoasă să aibă loc.