Bărbat din Polonia riscă 10 ani de închisoare după explozia unui obuz în apartament
Update cu 11 ore în urmă
Timp de citire: 2 minute
Articol scris de: Maria Simionescu
Bărbat din Polonia riscă 10 ani de închisoare după explozia unui obuz în apartament
Un bărbat de 62 de ani din sud-vestul Poloniei s-a ales cu acuzații grave după ce un obuz din al Doilea Război Mondial a explodat în apartamentul său în timpul unei petreceri. Poliția a intervenit după ce vecinii au anunțat o explozie puternică în orașul Głubczyce.
Ajunși la fața locului, oamenii legii au constatat pagube importante la fereastră și pereții locuinței. În interior au găsit trei bărbați în stare de ebrietate, printre care și proprietarul apartamentului. Un purtător de cuvânt al poliției a spus: „Concluziile preliminare indică faptul că în apartament a explodat un obuz de artilerie din al Doilea Război Mondial.”
Proprietarul a recunoscut că a găsit munitia periculoasă în pădure cu câțiva ani în urmă și a adus-o acasă. În urma exploziei, doi bărbați au fost răniți, unul suferind o leziune la picior, iar celălalt fiind spitalizat cu răni generale, potrivit digi24.ro.
Bărbatul de 62 de ani este acuzat oficial de punerea în pericol a vieții și sănătății altor persoane. Poliția continuă cercetările pentru a stabili toate circumstanțele incidentului petrecut în Głubczyce.