Înapoi la știri

Statul plătește rudele care îngrijesc vârstnici acasă

1 oră în urmă
3 minute min
Elena Dumitrescu
Statul român pregătește o schimbare importantă pentru familiile care au grijă de părinți sau bunici vârstnici: printr-o nouă strategie pentru îngrijirea de lungă durată, rudele care aleg să îngrijească un vârstnic în propria locuință vor putea primi o indemnizație lunară de la stat, în loc ca persoana în vârstă să ajungă într-un azil. Prin noua strategie, banii publici nu vor mai merge doar către centrele de îngrijire, ci și către membrii familiei care preiau grija unui vârstnic acasă. Scopul declarat este ca mai mulți vârstnici să rămână alături de cei dragi, în locul instituționalizării. Pentru a beneficia de sprijin, membrii familiei vor încheia un contract cu Serviciul Public de Asistență Socială din cadrul primăriei. Persoana care îngrijește va putea lucra cu program de 4 ore pe zi și va primi o sumă echivalentă cu jumătate din salariul de bază brut al unui îngrijitor la domiciliu calificat. Măsura urmează să fie implementată treptat până în 2030, iar primăriile vor trebui să dezvolte serviciile necesare pentru ca acest sistem să funcționeze. În plus, localitățile care reușesc să îngrijească acasă majoritatea vârstnicilor dependenți vor primi finanțare suplimentară de la stat. La nivelul județului Arad, sistemul actual de îngrijire instituționalizată rămâne activ. Pentru funcționarea Centrului de Îngrijire pentru Persoane Vârstnice din Arad au fost alocați 878.000 de lei, sumă care asigură menținerea serviciilor până la sfârșitul anului 2026. Tot în județul Arad au fost relocate 38 de persoane vârstnice și vulnerabile, dintre care 19 au fost preluate de centrul din municipiul Arad. Noua strategie națională ar putea, în timp, să reducă presiunea pe astfel de centre, dacă tot mai multe familii vor alege îngrijirea la domiciliu.
Alte postari din Social
Social

Parada Clătitelor ajunge la ediția a XXV-a la Moneasa

Parada Clătitelor ajunge la ediția a XXV-a în 25 și 26 iulie 2026, la Teatrul de Vară din stațiunea Moneasa, județul Arad. Consiliul Județean Arad, Primăria Comunei Moneasa și Centrul Cultural Județean Arad invită arădenii și turiștii la două zile de muzică, tradiție și gastronomie, cu acces gratuit în ambele zile.

Social

Carnavalul Comunităților adună peste 20 de echipe la Arad

Carnavalul Comunităților „Aradul în roluri” va aduna sute de participanți pe străzile municipiului Arad duminică, 16 august 2026, ora 18:00. Defilarea pornește de la Palatul Administrativ și ajunge în Piața Catedralei, unde până acum s-au înscris peste 20 de echipe.

Social

FCC Baschet UAV Arad lanseaza un apel pentru Brankica Hadzovic

FCC Baschet UAV Arad a lansat un apel umanitar pentru Brankica Hadzovic, fost capitan si actual manager al clubului aradean, diagnosticata cu cancer de san. Boala s-a extins la ficat, iar sportiva urmeaza in prezent tratament la o clinica de specialitate din Turcia.

Social

UVVG Arad reînnoiește parteneriatul cu Rottenburg

Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad a găzduit vizita oficială a profesorului doctor Bastian Kaiser, rector al Universității de Științe Aplicate pentru Silvicultură din Rottenburg, Germania, și Doctor Honoris Causa al UVVG. Vizita s-a desfășurat în contextul consolidării parteneriatului dintre cele două instituții de învățământ superior.

Acasa Recente Radio Județe