FBI a anunțat că ADN-ul găsit la locul asasinării lui Charlie Kirk este cel al suspectului Tyler Robinson
Inapoi

FBI a anunțat că ADN-ul găsit la locul asasinării lui Charlie Kirk este cel al suspectului Tyler Robinson

Postat cu 2 ore în urmă

Update cu 2 ore în urmă

Timp de citire: 3 minute

Articol scris de: Maria Simionescu

FBI a anunțat că ADN-ul găsit la locul asasinării lui Charlie Kirk este cel al suspectului Tyler Robinson
Externe
Probele de ADN prelevate de la două obiecte găsite în apropierea locului asasinării activistului conservator Charlie Kirk corespund cu ADN-ul suspectului Tyler Robinson, a anunţat, luni, directorul FBI, Kash Patel, potrivit AFP, citată de Agerpres. La cinci zile după această tragedie care a zguduit America şi a scos în evidenţă diviziunile sale politice, ancheta se restrânge în jurul lui Tyler Robinson, tânărul de 22 de ani arestat joi seara şi care nu cooperează cu anchetatorii. Numeroase probe au fost colectate de poliţie, „între care o şurubelniţă, care a fost găsită pe un acoperiş” al campusului Universităţii din Utah (vest), unde s-a aflat atacatorul. Un prosop care a fost înfăşurat în jurul puştii cu lunetă a fost, de asemenea, găsit la faţa locului, a declarat luni, la Fox News, directorul FBI, poliţia federală însărcinată cu ancheta. „Pot anunţa astăzi că urmele de ADN de pe prosopul înfăşurat în jurul armei de foc şi ADN-ul de pe şurubelniţă se potrivesc cu cel al suspectului aflat în prezent în arest”, a declarat Kash Patel. Criticat pentru acţiunile sale de la începutul cazului, şeful FBI a menţionat şi un bilet lăsat de suspect înainte de a trece la faptă. „Suspectul a scris practic: «Am oportunitatea de a-l elimina pe Charlie Kirk şi voi profita»”, a spus el, adăugând că FBI-ul are „dovezi” ale acestui bilet, care a fost distrus între timp. Deşi Tyler Robinson avea „o ideologie de stânga”, potrivit guvernatorului statului Utah, nu a fost avansat niciun motiv specific pentru asasinat. Presupusul criminal urmează să fie pus sub acuzare oficial marţi. Asasinarea lui Charlie Kirk, unul dintre cei mai populari tineri influenceri din dreapta americană, marchează o recrudescenţă a violenţei politice în Statele Unite. Donald Trump, un prieten apropiat al influencerului, a confirmat că va participa duminică la o ceremonie de omagiere organizată în Arizona, pe un stadion cu peste 63.000 de locuri.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Externe
Acasa Recente Radio Judete