Ediția a XI-a a Festivalului „Zile și Seri de Literatură Doinaș“ (SAD) își va deschide porțile sub semnul forței feminine – nu doar ca prezență, ci ca perspectivă, conștiință și voce activă într-o societate în continuă transformare. Evenimentul va avea loc în perioada 27 - 28 iunie, după următorul program: Vineri, 27 iunie, ora 11.00, sala Regele Ferdinand de la Primăria Arad – Feminitate. Feminism. Literatură. Începând cu ora 19.30 la Casa Pianului (str. Episcopiei, nr. 25) este programat Recitalul poetic Feminlink. Sâmbătă, 28 iunie, începând cu ora 11.00 sunteți invitați la Poetic voyage Caporal Alexa, satul și casa lui Doinaș. Moderator: Lia Faur Tema din acest an, dedicată feminității și feminismului, aduce în prim-plan nu doar creațiile unor poete remarcabile, ci și reflecția asupra locului femeii în cultura română contemporană. Într-o lume în care discursurile dominante au fost, prea adesea, masculine, poezia scrisă de femei vine ca o rescriere a sensibilității colective, ca o reparație simbolică și ca o formă de rezistență. În spiritul PEN (PEN România este o organizație non-guvernamentală a scriitorilor, editorilor și traducătorilor, reprezentând filiala românească a PEN International, cea mai veche și mai mare asociație din lume a scriitorilor), festivalul devine un spațiu al solidarității prin cuvânt, unde poezia scrisă de femei nu doar se afirmă, ci revendică dreptul la memorie, libertate și demnitate. Este o formă de eliberare și de construire a unei identități care se insinuează între marginile unei istorii încă tributare stereotipurilor. Invitatele de anul acesta – Magda Cârneci, Simona Popescu, Olga Ștefan, Alina Purcaru, Ștefania Mihalache, Laura Francisca Pavel, Cătălina Bălan și Lucia Bibarț – vorbesc, fiecare în felul ei, despre feminitate ca experiență profundă, ca gest poetic și ca angajament social. „Niciuna înfrântă. Niciuna uitată. Niciuna mai puțin” – devine, astfel, mai mult decât un slogan: este o declarație de demnitate colectivă, o celebrare a diversității vocii feminine, o chemare la ascultare și la dialog. Prin acest festival, Aradul se așază pe harta orașelor care cultivă nu doar literatura, ci și curajul de a vorbi despre prezent, despre drepturi, despre memorie, despre corp și apartenență. SAD devine, și în 2025, un spațiu viu, al întrebărilor și revelațiilor, în care literatura scrisă de femei deschide uși, întoarce oglinzi și luminează colțuri ale realității prea mult timp lăsate în umbră. Festivalul este organizat de Primăria Municipiului Arad prin Centrul Municipal de Cultură Arad. Pentru că vocea feminină contează. Pentru că literatura schimbă. Pentru că poezia e întotdeauna o formă de adevăr. Grafica este realizată de Elisabeta Kalman - Eggo Gallery.
Cei care apreciază portul popular și mândria de a fi român sunt invitați la evenimentul „Tradiții împletite”, joi, de la ora 19:00, în Parcul Bujor Buda (în fața hotelului Continental), organizat de OFL Arad și CONAF România. „Pentru mine, ia nu e doar o piesă vestimentară. E un simbol al răbdării, al migalei, al identității. Fiecare cusătură spune o poveste, fiecare culoare poartă un adevăr. Hai să fim împreună, în
.
Traseul cicloturistic aferent județului Arad a fost mărit cu 60 de kilometri, de la 160 la 220. Pe raza județului Arad vor fi două trasee, unul care va intra din Timiș, pe la Secusigiu până la Nădlac, iar celălalt va începe de la Arad, pe malul sudic al Mureșului, prin Fântânele, Frumușeni, Zăbrani, Lipova, până la Birchiș. De acolo, traseul se bifurcă: o parte spre Hunedoara, prin Săvârșin, iar cealaltă
.
Nicușor Dan și Donald Trump și-au strâns mâna și au schimbat câteva cuvinte la reuniunea șefilor de stat și de guvern din NATO de la Haga, scrie hotnews.ro. Liderul american i-a salutat pe toți șefii de stat și de guvern prezenți la summitul de la Haga, inclusiv cu președintele român. În imagini, lângă Nicușor Dan se află Ionuț Moșteanu, noul ministru al Apărării, iar în spatele președintelui român se vede
.
Consiliul Județean Arad și-a majorat patrimoniul public, cu drumul Petriș-Obârșia, modernizat recent. Pe perioada lucrărilor, drumul a fost dat în administrare Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, prin Compania Națională de Investiții, care a finanțat modernizarea acestui obiectiv. Valoarea investiției a fost de 13 milioane de lei, tronsonul măsurând 4 kilometri. „Introducem în patrimoniu acest drum, care se adaugă la cei peste 800 de kilometri de drumuri județene, modernizate sau
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.