Basarabia a ales: Referendumul pro-UE pare să treacă la limită, iar Maia Sandu și Alexandr Stoianoglo intră în turul doi al alegerilor prezidențiale
Postat cu 16 ore în urmă
Update cu 15 ore în urmă
Timp de citire: 3 minute
Articol scris de: Elena Dumitrescu
Basarabenii au fost chemați, ieri, la urme pentru a-și decide viitorul, pentru a alege între a se întoarce sub dominația Imperiului Rus și calea europeană. Până în momentul de față, rezultatele preliminarii sunt încurajatoare, dar până la numărarea tuturor voturilor nu este încă totul jucat. Cetăţenii Republicii Moldova au stat ore întregi la cozi uriaşe pentru a-şi alege viitorul ţării, printr-un scrutin dublu: alegerile prezidențiale și referendumul pentru aderarea la Uniunea Europeană. Procentele pentru preşedinţia Republicii Moldova încep să se definitiveze, scrie antena3.ro. Preşedintele în funcţie, Maia Sandu şi contracandidatul său Alexandr Stoianoglo ajung în turul doi. Iar moldovenii vor avea de ales cine va fi în fruntea Republicii Moldova pentru următorii patru ani la scrutinul care va fi organizat peste două săptămâni. Alegătorii au fost, de asemenea, în situația de a decide dacă își doresc în mod clar să meargă înainte pe traiectoria proeuropeană sau dacă rămân captivi influenţei ruseşti. Este un moment extrem de tensionat pentru ceea ce priveşte parcursul european al Moldovei. Au mai rămas de numărat câteva mii de voturi pentru referendum care ar putea face diferenţa, aproape toate sunt din diaspora, iar diaspora, cu excepția celei din Rusia, a ales în marea ei majoritate Europa în locul Imperiului. La ora 9, 50.08% dintre voturile de la Referendum erau în favoarea aderării Basarabiei la Uniunea Europeană, iar 49,92 erau împotrivă. În ceea ce privește alegerile prezidențiale, la ora 7.45, după ce au fost procesate 97,97% din procesele verbale, rezultatele arătau în felul următor: Maia Sandu - 41.86% Alexandr Stoianoglo - 26.34% Renato Usatîi - 13.76 Irina Vlah - 5.46% Victoria Furtună - 4.52% Vasile Tarlev - 3.23% Intrați AICI pentru detalii. Sursa foto: Facebook Maia Sandu
Pe măsură ce anotimpul rece își face apariția, mulți dintre noi ne confruntăm cu provocarea de a ne menține activitatea fizică și starea de bine. Cu toate că temperaturile scăzute și vremea mohorâtă pot părea descurajante, există numeroase modalități prin care putem rămâne activi și sănătoși în această perioadă. Iată câteva sugestii și beneficii pentru a te menține activ în timpul iernii. Menținerea unui stil de viață activ în timpul
.
Sub genericul ”Drumul Muzicii - 2024”, Sâmbătă, 19 Octombrie, a avut loc la Expo Internațional Arad cea dintâi colaborare muzicală dintre Sri Lanka și România. Concertul a fost dedicat ”Gastarbeiterilor” (muncitorilor oaspeți) de pe tot întinsul patriei noastre, adică pălmașilor care provin Nepal, India, Sri Lanka, Filipine, Vietnam, Bangladesh, Pakistan, etc. și asigură azi în România o mână de lucru ieftină în producția industrială, construcții, agricultură, HoReCa, menaj, curierat, iar
.
DRDP Timișoara a anunțat efectuarea unor lucrări pe drumurile din județul Arad, dar și în județele învecinate. Lucrările vor fi desfășurate după cum urmează: Autostrada A1, Nădlac – Arad și Traian Vuia – Margina: reparații carosabil; Giarmata – Arad – aplicare marcaje rutiere; spațiile de servicii MOL România, km 297 Orăștie – lucrări de întreținere carosabil; Jud. Timiș: DN 6 Becicherecu Mic - Biled – completare acostamente; DN 59F –
.
Asemenea anilor precedenţi, şi în acest an, Tribunalul Arad împreună cu Judecătoria Arad organizează evenimentul intitulat „Ziua Porţilor Deschise”, cu prilejul Zilei Europene a Justiţiei Civile. Ziua Europeană a Justiţiei Civile este celebrată în întreaga Europă în fiecare an, la data de 25 octombrie, începând cu anul 2003, la iniţiativa Consiliului Europei şi a Uniunii Europene, cu scopul de a aduce în atenţia publicului european a modului de funcţionare a
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.