Nationale
Curtea Constituţională a suspendat legea de desființare a biroului avertizorilor de integritate din Slovacia
Curtea Constituţională din Slovacia a anunţat miercuri suspendarea legii care prevedea desfiinţarea biroului avertizorilor de integritate, o măsură care a provocat proteste la Bratislava şi în întreaga ţară. Suspendarea este valabilă până la analiza detaliată a legii, conform unui comunicat transmis de Curte citat de AFP și preluat de Agerpres.