Sfântu Gheorghe a intrat oficial pe harta competițiilor de alergare din România, după ce, în weekendul trecut, a avut loc cu un succes deosebit primul festival de alergare al orașului – SepsiRUN. La evenimentul sportiv desfășurat pe parcursul a două zile, 13 și 14 iunie, s-au aliniat la start aproape o mie de participanți, de la cei mai mici până la cei mai în vârstă, printre care și 100 de alergători aflați la prima lor competiție. Evenimentul a inclus opt probe diferite, cele două curse urbane de 5 și 10 kilometri fiind extrem de populare. La cursa copiilor, desfășurată pe patru categorii, au participat 250 de copii, unii alături de părinți – buna dispoziție fiind garantată oricum. N-au lipsit nici traseele în natură: peste 200 de alergători s-au înscris la cursele de trail running de 20 și 30 de kilometri, traseul trecând prin pădurea de la Șugaș Băi și revenind în centrul orașului prin Vârful Havad. La proba de Nordic Walking, 80 de participanți au parcurs un traseu de-a lungul Râului Olt, în lumina apusului. Cei mai curajoși 40 de sportivi și-au bifat o provocare de pe lista personală, participând la „Vertical Run” – o cursă nocturnă în care au urcat de patru ori Dealul Pacé, cu o diferență de nivel de 420 de metri. Succesul primei ediții SepsiRUN s-a datorat și faptului că organizatorii nu i-au lăsat deoparte pe cei care voiau să participe, dar nu aveau încredere sau nu erau pregătiți. Prin programul „De pe canapea la concursul de alergare”, toți cei înscriși au avut posibilitatea să se pregătească, iar aproape 100 de începători au beneficiat, timp de trei luni, de un plan de antrenament gratuit, cu sprijinul unui specialist, pentru a se pregăti pentru prima lor alergare de 5 sau 10 km. Cursa a adunat participanți din toate colțurile țării, iar printre alergători s-au numărat și sportivi de top din Tulcea, București, Cluj, Brașov, Craiova și din județul vecin, Harghita. Cel mai tânăr participant la cursa de trail a avut doar 16 ani și a terminat cei 30 km, iar cel mai vârstnic concurent – un localnic din Sfântu Gheorghe – a alergat 5 kilometri la vârsta de 75 de ani. În total, s-au acordat 122 de premii pentru cei de pe podium, iar fiecare participant care a trecut linia de sosire a primit o medalie comemorativă. Nu doar cursele au fost atractive, ci și momentele dintre ele, pentru că în centrul orașului s-a creat o atmosferă de festival autentic, cu zone de relaxare, muzică, colțuri pentru masaj și fotografie, baruri cu mâncare și băuturi – astfel încât toată lumea să se simtă ca acasă la Sfântu Gheorghe. Festivalul de alergare SepsiRUN a fost organizat de o echipă de 10 persoane și susținut de 60 de voluntari, cu sprijin financiar şi din partea Primăriei Sfântu Gheorghe. Sursa: comunicat Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe Se încarcă...
Liverpool continuă să fie liderul Premier League după o victorie importantă cu 2-1 împotriva echipei West Ham United, meci desfășurat duminică pe terenul de acasă, Anfield. Cormoranii au reușit să profite de remiza surprinzătoare a celor de la Arsenal cu Brentford (1-1) și acum au un avans de 13 puncte, conform aradonline.ro, cu doar șase etape rămase până la finalul sezonului.
Luis Diaz a deschis scorul în minutul 18, aducând optimism
.
În partida desfășurată astăzi, UTA Arad a înregistrat un nou eșec pe teren propriu, fiind învinsă de Sepsi Sf. Gheorghe. Conform aradonline.ro, meciul a început la ora 17:00 și a subliniat dificultățile cu care se confruntă echipa arădeană.
După 28 de etape, UTA se află pe locul XI în clasament, având doar 33 de puncte acumulate. Sepsi, cu un total de 40 de puncte, se apropie de Rapid și de locul
.
O veste pozitivă pentru fotbalul românesc a fost anunțată recent: Cristian Chivu, fost capitan al echipei naționale, a devenit antrenor principal la echipa italiană Parma. Conform aradonline.ro, Chivu a condus deja primul antrenament al echipei în această dimineață.
Parma, echipă unde joacă și internaționalii români Dennis Man și Valentin Mihaila, se află într-o situație dificilă, fiind pe locul 18 în Serie A, pe o poziție retrogradabilă. Echipa a acumulat doar 20
.
Conducerea echipei de fotbal UTA a anunțat, ieri seară, că atacantul nigerian Ezekiel Imoh nu mai face parte din echipă. Clubul a comunicat prin intermediul unei postări pe Facebook că s-a ajuns la un acord pentru rezilierea contractului jucătorului. "Jucătorul Ezekiel Imoh și clubul UTA au ajuns, în această seară, la un acord cu privire la rezilierea contractului pe cale amiabilă", au scris reprezentații clubului. Aceasta este o schimbare importantă
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.