Ziua Marinei Române este o sărbătoare civilă și militară, marcată anual de autoritățile publice și instituțiile statului pe 15 august, odată cu sărbătoarea dedicată Maicii Domnului (Sfânta Maria Mare), considerată ocrotitoarea marinarilor. Cu această ocazie, în mai multe orașe din țară au loc parade navale, ceremonii militare și religioase, dar și manifestări cu caracter evocator, în spiritul tradițiilor poporului român. Ziua Marinei Române a fost marcată prin Legea nr. 382 din 28 septembrie 2004, iar începând cu anul 2009 a fost declarată sărbătoare națională. Vineri, 15 august, la Constanța, începând cu ora 10:00, vor avea loc evenimente dedicate Zilei Marinei Române, pe faleza din fața Comandamentului Flotei și în raionul maritim travers de aceasta, unde se vor desfășura secvențele de instruire ale Exercițiului naval întrunit „Forțele Navale Române 2025 - FNR 25”. La sărbătoarea marinarilor militari și civili, vor lua parte peste 3.500 de militari români și străini, 28 de nave (19 nave ale Forțelor Navale, trei ale Gărzii de Coastă, trei ale Agenției Române de Salvare a Vieții Omenești pe Mare, două ale Forțelor Navale ale Turciei - o fregată și o corvetă, și una a Forțelor Navale ale Bulgariei - o fregată), 25 de ambarcațiuni rapide de tip RHIB și aproximativ 20 aeronave ale Forțelor Navale Române, ale Forțelor Aeriene Române și ale partenerilor străini. Spectacolul maritim va fi completat de trei aeronave ale Aeroclubului României, precum și de zeci de ambarcațiuni civile de tip velier, care vor defila pe mare. Concomitent, Muzica Militară a Forțelor Navale va intona Imnul Național al României și vor fi trase 21 de salve de tun de militari ai Brigăzii 30 Gardă „Mihai Viteazul”. După alocuțiunile persoanelor oficiale, va avea loc o ceremonie religioasă, iar două remorchere maritime de radă și port vor lansa ancore de flori în valurile mării, în memoria eroilor marinari. Ziua Marinei Române va fi încheiată seara, începând cu ora 20:00, când marinarii militari se vor retrage cu torțe pe traseul Poarta 1 - Comandamentul Flotei - Piața Ovidiu, în acordurile Muzicii Militare a Forțelor Navale. (Sursa: Forțele Navale Române). Ziua Marinei Române va fi marcată vineri, 15 august, orele 10:00 -12:30 și în zona falezei portului turistic Mangalia. Turiștii pot admira o ceremonie militară și desfășurarea Exercițiului naval întrunit FNR 25.10. Începând cu ora 21:00, marinarii militari din Mangalia se vor retrage cu torțe, în acordurile Muzicii Militare a Diviziei 2 Infanterie „Getica”. La Exercițiul naval întrunit „Forțele Navale Române 2025”, organizat vineri, 15 august, cu prilejul Zilei Marinei Române, în raionul maritim travers de faleza din Constanța, alături de cele 25 de nave militare românești vor participa și fregata GORDI (43) a Forțelor Navale ale Bulgariei, precum și fregata ORUÇREIS (245) și corveta HEYBELIADA (511) din compunerea Forțelor Navale ale Turciei. La București, Ziua Marinei Române va fi marcată vineri, 15 august, printr-o ceremonie militară și religioasă, care se va desfășura la Monumentul Eroilor Marinari din Parcul „Regele Mihai I” (Parcul Herăstrău, zona debarcader). La Brăila, cu ocazia Zilei Marinei, publicul este invitat pe faleza Dunării, în zona Morii Violatos, unde va putea asista, în intervalul orar 10:00 -12:30, la ceremonia militară și la secvențele fluviale ale Exercițiului naval întrunit FNR 25:10. Începând cu ora 20:30, Muzica Militară a garnizoanei Brăila va însoți militarii participanți la retragerea cu torțe, pe Calea Călărașilor. La Tulcea, tot vineri, 15 august, între orele 10:00 - 12:30, publicul este invitat pe faleza Dunării, unde vor fi prezentate secvențele fluviale ale Exercițiului naval întrunit FNR 25.10 de către militarii de la bordul navelor și se vor desfășura tradiționalele jocuri marinărești. La Galați, Ziua Marinei Române va fi sărbătorită de la ora 17.00, în zona Elice, pe faleza Dunării, printr-o ceremonie militară și religioasă, urmată desecvențele fluviale ale Exercițiului naval întrunit FNR 25.10 și de parada navelor militare.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.