Andreea Anghel, primarul comunei Turnu Roșu, semnalează presiuni sporite din partea exploatatorilor carierei de piatră pentru extinderea activității. Ea denunță condițiile dezavantajoase stabilite în urmă cu ani pentru comunitate și avertizează asupra riscurilor pentru mediul local, potrivit unei declarații publicate pe pagina sa de Facebook, preluate de Turnul Sfatului.
👉Presiuni pentru noi concesiuni și dispute cu exploatatorii carierei
Primarul Andreea Anghel arată că exploatatorii carierei de piatră din sat au obținut o prelungire a licenței de exploatare pentru încă cinci ani în zona Valea Strâmbă și solicită concesionarea altor 5,5 hectare. Ea precizează că acordul comunei nu a fost obținut pentru extindere și că firma face presiuni pentru a concesiona terenul, amenințând cu pierderi de 60.000 de lei pe zi. „Acordul comunei nu l-a avut pentru prelungirea licenței, iar acum reprezentanții firmei fac presiuni pentru concesionarea altor 5,5 ha de teren, spunând că altfel pierd 60.000 de lei pe zi și fac presiuni, prin urmare, să scoatem terenul din fondul forestier și să-l concesionăm”, spune primarul.
Consiliul Local a propus un acord pentru întreținerea drumurilor deteriorate de exploatare, acord refuzat de firma respectivă, în timp ce primarul a fost reclamată la diverse instituții pentru că ar fi impus condiții „abuzive”. „Au avut și au încă deschiderea noastră să îndreptăm nedreptatea față de comună, care are drumurile rupte și se umple de praf, dar nu doar că nu au vrut să audă, acum fac presiuni că ne vor da în judecată”, explică Andreea Anghel.
👉Contracte vechi dezavantajoase și efectele lor asupra comunității
Primarul amintește că în 2008, confirmată definitiv în 2011, Primăria Turnu Roșu a pierdut un proces cu unul dintre exploatatori care a obținut dreptul de exploatare a pietrei pentru 20 de ani, în intervalul 2008-2028, pentru suma anuală de doar 35.000 lei, extrem de mică față de pagubele produse comunității. „Comuna a pierdut, aşadar, 3,5 hectare de pădure. A pierdut frumusețea naturală a Văii Strâmbii. Un munte a fost distrus. Sentința este definitivă și irevocabilă. Contractul păgubos mai produce efecte încă trei ani, până în 2028. Nu poate fi modificat”, scria primarul în decembrie 2025.
Andreea Anghel acuză raportul inechitabil dintre sumele primite și pierderile suferite local: „Să fie mai clar pentru toată lumea: exploatatorul plătește comunei Turnu Roșu 35.000 de lei pe an și vorbește pe un ton ridicat despre pierderi de 60.000 de lei pe zi, dacă nu cumva suntem de acord cu el. Trageți singuri concluzia: cine abuzează și cine este, de fapt, abuzat?”
Primarul anunță că va reveni cu mai multe informații la începutul anului 2026 și subliniază că, deși comunitatea înțelege necesitatea antreprenorilor și a materialelor pentru infrastructură, aceasta nu poate fi sacrificată în condiții nefavorabile. „Înțeleg, avem nevoie de antreprenori, de mediu de afaceri, avem nevoie de piatră pentru autostrăzi, dar nu în orice condiții pentru comunitate”, adaugă Andreea Anghel.
Zona Turnu Roșu este exploatată în prezent de Amfiboswin, o societate care are la bază capital austriac și românesc, recunoscută ca fiind a treia ca pondere pe piața produselor de carieră în județul Sibiu. Problema a atras și atenția asupra tensiunilor dintre localnici și alte firme de balastieră din zonă, cu conflicte privind modul de exploatare și reglementări locale.